poveste2

12.05.2010 - speram ca două zile să treacă extrem de repede şi să am o zi de nastere perfectă .
De-odată sună telefonul , era tata , răspund , vocea lui era schimbată , era agitat , speriat , îmi spune Dă-i telefonul maicătii . I-am dat telefonul mamei , după puţin timp s-a schimbat la faţă , a plecat din cameră şi a inceput sa plângă , am mers după ea , a lăsat telefonul jos şi mi-a spus printre lacrimi * Scumpo , a murit * .
M-am uitat la ea cu o privire ciudată , i-am spus că nu o cred și că ar trebui să inceteze cu glumele și să-mi spuna sincer ce s-a întamplat , atunci .. atunci m-a luat în brațe și mi-a șoptit * Și eu sunt la fel de șoocată , dar ăsta e adevăru * .
A plecat în grabă , i-am râs ironic , încă nu credeam , și mă uitam la ea de parca mi-ar fi luat cel mai scump lucru . Am rămas singură , m-am așezat jos lângă ușă și încercam să mă gândesc cum s-a putut întampla așa ceva ..
Următoarea zi m-au dus la el , nu m-au lăsat să stau decât 10 minute , știau că asta îmi provoacă mai mult rău , așa că m-au scos rapid din camera unde era el . Am stat lângă ușa lui toată seara , cu gandul că o să se trezească și o să-mi aline durerea , dar n-a făcut-o , și încă sunt supărată pe el .
Ziua următoare era 14.05.2010 , în loc de fericire , dragoste și iubire i-am văzut pe-ai mei plângând . A fost prima oară când l-am văzut plângând pe tata . Atunci am simțit cea mai mare durere ... În loc de urări de " La mulți ani "  am primit * Condoleanțe * și parcă fiecare cuvânt imi alimenta durerea cu cât mai multă ură .
Ai mei au încercat să mă facă să mă gândesc că e ziua mea și doar atat , dar durerea din ochii lor era evidentă .
Dar asta e , a trecut mult timp si ar trebui sa ma obisnuiesc cu asta , dar nu pot..
A fost , este si va ramane cea mai importanta perosana din viata mea !